Neglijență, incompetență, sau amatorism privind „măștile care îți pot salva viața”?

După ce, de peste 9 luni suntem îndemnați și chiar obligați să purtam mască de către autorități, acestea au descoperit, abia acum, că aproape JUMĂTATE dintre MĂȘTILE prezente pe piața din România sunt neconforme și deci NU PROTEJEAZĂ de nimic…

Câtă incompentență și amatorism din partea unora care se consideră „apărătorii sănătații populației”…Jumătate din măștile vândute pe piața din România nu protejează împotriva coronavirusului, susține Ministrul Economiei.

Potrivit acestuia, ANPC a identificat numeroase nereguli în acest sens, iar Ministerul Economiei urmează să emită un ordin pentru a obliga comercianţii să informeze consumatorii în cazul celor neconforme.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat pe data de 25 Noiembrie că, în urma controalelor făcute de ANPC, s-a constatat că măștile de import aflate pe piață nu protejează împotriva Covid-19 și au o calitate îndoielnică și recomandă oamenilor să achiziționeze produse românești.

Si au aflat asta abia la 9 luni de cand au inceput importurile masive de masti „de protectie”…Absolut penibil.

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on