A fost sărbătorit hramul capelei din cadrul Penitenciarului – Spital Târgu Ocna

author
1 minute, 37 seconds Read

În ziua de prăznuire a Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, în data de 1 iulie 2024, a fost sărbătorit hramul capelei din cadrul Penitenciarului – Spital Târgu Ocna. Aici au fost închiși și și-au găsit sfârșitul obștesc mulți dintre deținuții mărturisitori, prigoniți în perioada comunistă.

Anul acesta este dedicat omagierii bolnavilor și comemorării Sfinților tămăduitori fără de arginți. Profilul Penitenciarului – Spital Târgu Ocna este centrat pe vindecarea și tratarea persoanelor private de libertate cu afecțiuni de sănătate.

La slujba hramului din acest an au participat părintele protopop Nicolae Zaharia, alături de preotul capelan Florin Smarandi de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna și preotul Daniel Mașala din cadrul Penitenciarului Bacău. 

În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți înaintașii lucrătorilor de penitenciare, alături de martirii și mărturisitori prigoniți și au fost înălțate rugăciuni pentru folosul persoanelor private de libertate încarcerate. Conducerea Penitenciarului-Spital Târgu Ocna își dorește o strânsă colaborare cu preoții și credincioșii Protoieriei Onești, în vederea reușitei reintegrări sociale a persoanelor private de libertate, fapt pentru care au fost puse bazele unei strânse colaborări pe plan educativ-filantropic.

Astfel, această colaborare are numeroase beneficii pentru persoanele private de libertate, precum: oferirea unui sprijin emoțional și moral și dezvoltarea unor valori pozitive, precum iertarea, compasiunea și responsabilitatea, implicarea acestora în programe educaționale și de formare profesională, implicarea în programe de reconciliere, în scopul vindecării rănilor emoționale și restaurării relațiilor. Toate aceste aspecte conduc la reducerea recidivei și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, prin schimbarea pozitivă a comportamentului și dezvoltarea unei atitudini constructive.

Similar Posts