Înaintepraznuirea „Bunei Vestiri” a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru preoții și credincioșii din orașul de pe Trotuș. Astfel, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, începând cu orele 15.30, în ziua de Duminică, 24 martie 2024, s-a desfășurat procesiunea tradițională din Duminica Ortodoxiei, intitulată „Sfintele Icoane – Bucuria Bisericii”. În cadrul acesteia, a fost integrată și partea de activitate Pro Vita – „Marșul pentru Viață”. În mijlocul celor prezenți s-a aflat și părintele Nicolae Zaharia, Protopop al Protopopiatului Onești.
Parteneriatul dintre Cercul Pastoral „Acoperământul Maicii Domnului” – Târgu Ocna, Protopopiatul Onești, Grupul Pro Vita din cadrul protopopiatului, tineri voluntari ai ATOR Onești și ai grupului catehetic din Parohia Larga, s-a conturat sub forma unei manifestări complexe care a debutat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Precista cu slujba Acatistului Bunei Vestiri. A urmat, apoi, deplasarea spre Biserica „Sfinții Voievozi” unde, după un scurt moment de rugăciune, fiecare dintre cei prezenți au primit în mod simbolic o gustare și un ceai cald. Punctul final a fost Biserica „Buna Vestire” – Răducanu, unde au fost rostite rugaciuni pentru sfințirea icoanelor, cuvântul de învățătură al părintelui protopop, precum și gânduri din partea reprezentanților cercului pastoral și ai Bisericilor care au făcut parte din acest periplu duhovnicesc. Un moment deosebit l-a constituit și mesajul ierarhului sub forma unei rugăciuni dedicate vieții și familiei, paradigme ale Tainei Iubirii Dumnezeiești.