REȚINUT DE POLIȚIȘTI TARGUOCNENI, DUPĂ CE S-A URCAT BĂUT LA VOLAN, DE DOUĂ ORI ÎN ACEEAȘI ZI

author
1 minute, 37 seconds Read

Un bărbat din Târgu Ocna a ajuns în arestul poliției după ce a fost prins beat la volan, de două ori, în aceeași zi. La data de 24 august a.c., în jurul orei 19.00, o patrulă de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna a depistat în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ferdinand I din stațiune, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, informează IPJ Bacău.

Bărbatului i s-a înmânat dovadă de reţinere a permisului de conducere fără drept de circulaţie și în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În jurul orei 22.00, aceeași patrulă de poliție a depistat în flagrant delict, pe strada Ferdinand I din localitate, acelaşi conducător auto, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar acesta a refuzat recoltarea probelor.
Polițiștii l-au reținut pe cel în cauză, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără permis de conducere și refuzul de la prelevarea de mostre biologice.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA ImageChange Image