COMUNICAT PRIMARIA ORASULUI TARGU OCNA
Astăzi, data de 10.08.2023, în jurul orelor 14.00, autoritatea locală a fost înștiințată de reprezenanții SNS – Sucursala Salina Târgu Ocna, de apariția unui fenomen de surpare în vecinătatea Sondei 265 din cartierul Gura Slănic, str. Aprodu Purice, în intravilanul localității, având destinație teren agricol. Situația a fost semnalată inițial de către un localnic la sediul de exploatare sonde.
În regim de urgență au ajuns la fața locului directorul Sucursalei Salina Târgu Ocna însoțit de echipa tehnică, Primarul orașului Târgu Ocna, șeful SVSU și a fost solicitată prezența Poliției și Jandarmeriei orașului pentru asigurarea perimetrului.
Prefectul Judetului Bacau, domnul Lucian Bogdănel și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bacău au fost înștiințați imediat. Primarul orașului Târgu Ocna, domnul Cristian-Aurelian Ciubotaru a dispus convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență.
Ajuns la fața locului, Prefectul Județului Bacău, domnul Lucian Bogdănel, dupa informarea despre situație de către conducerea SNS Sucursala Salina Târgu Ocna a dispus luarea măsurilor conform procedurilor legale.
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, ai Gărzii de Mediu Bacău, Agenției pentru protecția Mediului Bacău, Inspectoratului Județean în Construcții Bacău și ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Bacău prezenți au monitorizat situația.
Terenul, proprietate privată, imprejmuit cu gard, fără construcții, este situat în zona de Interdicție de construire așa cum a fost stabilit prin Planul Urbanistic General în vigoare.
Surparea terenului a generat formarea unui gol cu o dimensiune de aproximativ 16m x 8 m și o adâncime de la 1m la 3 m, cu formă neregulată, cu apariția apei.
Din discuțiile cu vecinii, apariția fenomenului de surpare nu a produs zgomot sau vibrații.
Evenimentul nu a produs victime , pagube materiale și nici poluare a mediului în zona limitrofă. Perimetrul a fost delimitat, s-au montat martori de evoluție și s-au dispus măsuri de interzicere a accesului în zona afectată.
În timp de două ore de la semnalarea evenimentului, sub monitorizarea reprezentanților instituțiilor mai sus menționate, dimensiunile surpării nu s-au modificat substanțial.
La sediul Primăriei, Comitetul Local pentru Situații de Urgență reunit, și reprezentanții Grupului de suport tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, au dezbătut și analizat situația, echipa tehnică a SNS – Sucursala Salina Târgu Ocna a prezentat planul de măsuri specifice, precum și primele opinii despre eveniment. Au rezultat o serie de măsuri consemnate în procesul verbal.
S-a redactat Hotararea Comitetul Local pentru Situații de Urgență nr 1/36 din 10.08.2023 prin care au fost stabilite urmatoarele masuri:
Zona afectată va fi împrejmuită pe o rază de 5 m de limita surpării, semnalizată corespunzător și iluminată pe timpul nopții, precum și se va interzice accesul la proprietatea afectață și proprietățile limitrofe (culturi agricole și viță de vie);
Informarea, în timp util a locuitorilor pe o raza de 150 metri, în vederea pregătirii pentru evacuare, dacă situația o impune;
SNS – Sucursala Salina Târgu Ocna , prin Serviciul de specialitate va monitoriza permanent evoluția surpării și va alerta locuitorii de pe o rază de 150 metri în vederea evacuării cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Târgu Ocna ;
Poliția orașului Târgu Ocna și Postul de Jandarmi vor include în itinerariul de patrulare zona afectată, la un interval de 2 ore;
În cazul evoluției fenomenului de surpare, SNS – Sucursala Salina și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Târgu Ocna vor lua măsurile necesare pentru punerea în siguranță a persoanelor și a bunurilor;
SNS – Sucursala Salina Targu Ocna va efectua , în regim de urgență o expertiză tehnică pentru identificarea cauzelor și stabilirea măsurilor de stabilizare a zonei;
S-a redactat Nota de Constatare ca urmare a surpării de pământ de pe raza UAT Târgu Ocna, privind constatarea și evaluarea pagubelor produse în data de 10.08.2023 însușită de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău.
Pâna la ora apariției comunicatului oficial, în zona afectată nu au apărut modificări, personalul de specialitate al Salinei Târgu Ocna este prezent la fața locului pentru monitorizare permanentă, drept pentru care vă informăm că nu există motive de panică pentru locuitorii din zonă .