Astazi aniversam 613 ani de la prima atestare documentară a orașului Târgu Ocna la 15 martie 1410 de catre domnitorul Alexandru cel Bun.
Târgu Ocna este un oraș din județul Bacău format din localitățile componente Poieni, Târgu Ocna (reședința) și Vâlcele.
Orașul se află în sud-vestul județului, pe malurile râului Trotuș, acolo unde acesta primește apele afluenților Slănic și Vâlcele, și unde intră în depresiunea Tazlău-Cașin. Este străbătut de șoseaua națională DN12A, care leagă Oneștiul de Miercurea-Ciuc. În localitatea Târgu Ocna, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN12B, care duce la Slănic-Moldova și tot DN12A se intersectează acolo cu șoseaua județeană DJ116, care o leagă spre sud de Pârgărești și Oituz (unde se termină în DN11) și spre nord de Bârsănești (unde se termină tot în DN11) .
Orașul Tîrgu Ocna este adăpostit într-un golf depresionar străjuit din trei părți de Munții Nemirei în S și SV , Munții Berzunțiului în V și dealurile subcarpatice în N.
Despre localitatea Targu-Ocna se poate vorbi despre primele asezari care dateaza din epoca neolitica in zona Podei –Tisesti (situl arheologic Utidava) in urma săpăturilor arheologice efectuate încă din anul 1933 .
Apare apoi menţionarea documentară de la începutul secolului al -XV-lea, care atestă întemeierea, pe teritoriul oraşului, a unor sate vechi (Stoieneşti, menţionat documentar la 15 martie 1410 din timpul domnitorului Alexandru cel Bun şi Tişeşti, la 3 septembrie 1448).
Aşadar, începuturile localităţii Târgu Ocna coboară până în primul deceniu al secolului al -XV-lea, satul Stoieneşti, atestat documentar la 15 martie 1410, fiind vechea denumire a satului Ocna, a cărei primă menţionare documentară a fost la 18 ianuarie 1599.
În timpul domniei lui Ștefan cel Mare a avut loc instaurarea monopolului domnesc asupra ocnelor de sare prin documentul din 17 noiembrie 1502 a reprezentat reînnoirea unui privilegiu mai vechi de aprovizionare cu sare direct de la ocne, întărit Mănăstirii Putna, și pe urmă ale altor mănăstiri de pe teritoriul Moldovei.
Exploatarea sării de la Grozești, era cunoscută încă din anul 1353, a fost mutată definitiv la Stoenești (viitorul Ocna) de logofătul Iancu Trotușanu în timpul domniei lui Ștefan cel Mare .
Legenda cu privire la descoperirea zăcământului de la Târgu Ocna face referire la haiducii și tâlharii din secolul al-XV-lea, ce își aveau sălașul pe dealurile Cărbunaru, Cireșoaia, Măgura, Podei, până la Târgu Trotuș, oraș de vamă și reședință de ținut, prin păduri seculare.
Pe urmă așezarea, făcea parte din Ocolul prestatal Trotuș, urmat de cel Domnesc, a fost dată unor frați din Transilvania: Domoncuș stolnic, Blaj și Iacobu, fii lui Ghelebi Miclouș, maghiar sau român ce a fost soldat în armata lui Andrei Lackfi, având misiunea să păzească Pasul Oituz .
O alta relatare despre localitatea Targu-Ocna este ca in data de 3 septembrie 1448 voievodul Petru al-II-lea dăruia satul Tisești unor frați transilvăneni.
La 15 ianuarie 1599 este menţionat satul Ocna. Apar ca martori, printre alţii, Ionaşco camăraş, Mavruşco fost cămăraş, Păcurar birăul şi popa Metodie, toţi din satul Ocna .Dacă ţinem cont că la anul 1646 Marco Bandini aprecia că satul ar fi avut circa 300 de case , iar în catastihul lui Petru Şchiopul, din 20 februarie 1591, cu numărul birnicilor, sunt înregistraţi în ţinutul Trotuş un număr de 120 şavgăi putem socoti că satul Ocna avea în anul 1599 în jur de 200 de case.
Trebuie ştiut faptul că, în secolul al-XVI-lea, un sat de mărime medie avea în jur de 20 case.
Procesul de urbanizare a satului Ocna s-a produs în secolul al -XVII-lea ca urmare a intensificării exploatării sării în această zonă, cu mult înainte de prima menţiune documentară a localităţii ca târg.
În sec. al -XVIII-lea, cele două localități vecine, Ocna și Trotuș, se vor afla în competiție pentru întâietate în zonă. La începutul sec. al XVIII-lea așezării Târgu Ocna i se atribuie calitatea de târg.
Menţionarea ca și târg a avut loc în anul 1709, calitate atribuită de către domnitorul Mihai Racoviţă.
Tot aici la Ocna locuia boierul Dediu Codreanu, mare spătar si socrul lui Mihai Racoviţă. Una din cele două fiice ale sale, Ana, renumită prin frumuseţea sa, era căsătorită cu Mihai Racoviţă.
Dacă mai ţinem cont şi de faptul că boierul Dediu a fost cămăraş la ocnă în cea de-a treia domnie a lui Mihai Racoviţă (1715-1726) şi a reconstruit biserica Cuvioasa Paraschiva, în anul 1725.
Călătorul suedez Erasmus Heinrich Schneider de Weismantel este primul care îi atribuie calificativul de târg, în anii 1713-1714.
În această perioadă târgul Ocna are un ritm foarte rapid de creștere teritorială, mai ales prin includerea unor foste sate. Timp de trei secole, Târgu Ocna a fost cea mai însemnată localitate de pe Valea Trotușului, dominând economic și cultural întreaga zonă trotușeană.
Între anii 1864-1918 orașul cunoaște o dezvoltare mai lentă, putându-se vorbi chiar de un regres.
Astfel, ca în timpul evenimentelor de la 1821, un detașament de 800 de eteriști a sosit la Târgu Ocna sub conducerea lui Ioan Farmache, care a ordonat ocuparea mănăstirii Răducanu.
În timpul Revoluției de la 1848, generalul Bem a adresat o proclamație către locuitorii Moldovei, făcându-le cunoscut că toți cei ce voiau să lupte pentru libertate să se prezinte la cartierul său general de la Târgu Ocna, pentru a fi organizați militărește. Costache Negri, locuind în conacul din oraș, a corespondat cu viitorul domnitor al Principatelor Unite Române – Alexandru Ioan Cuza.
Târgocnenii și-au adus contribuția la obținerea independenței, atât prin reprezentanții lor din compania a 6-a Târgu Ocna a batalionului 2 Bacău din Regimentul 14 dorobanți, comandat de căpitanul Dimitrie Bușilă, cât și prin acțiunile de sprijinire a frontului prin rechiziții, transporturi, subscripții pentru cumpărarea de arme, prin donații în bani sau alimente.
In timpul Razboiului de reintregire nationala dintre anii 1916-1918 s-au purtat lupte sangeroase in timpul carora s-au remarcat medicul Mircea Bruteanu si locotenentul Gheorghe Enescu, alaturi de alti eroi ai orasului.
La sfârșitul secolului al -XIX-lea, Târgu Ocna, declarată comună urbană în anul 1846, era reședința plășii Trotușul a județului Bacău, care avea 8033 de locuitori și în ea funcționau două fabrici de gaz, 5 mori, o tăbăcărie, două fabrici de pălării țărănești, una de săpun, una de lumânări de ceară albă, două școli primare de băieți cu 381 de elevi, două școli primare de fete cu 222 de fete, o școală armenească, 11 biserici ortodoxe, una catolică și una armenească .
În timpul Primului Război Mondial orașul Târgu Ocna a fost bombardat de trupele inamice, provocând incendii și pagube materiale. Luptele s-au purtat pe dealurile Cireșoaia și Coșna. Istoricul Nicolae Iorga a consemnat în această perioadă: 13 octombrie 1917 – Nemții bombardează Ocna. 9 ianuarie 1918- Ocna e părăsită și distrusă.
Staţiunea balneoclimatică Târgu Ocna, s-a dezvoltat în anii 1925 – 1940 construindu-se un complex de băi şi amenajându-se izvoarele în parcul oraşului, iar turiştii fiind cazaţi în hotelurile din oraş – Regal şi Parc. După cel de-al doilea război mondial, datorită dezvoltării industriale îndeosebi la Oneşti-Borzeşti dar şi în amonte la Moineşti, Comăneşti, Dărmăneşti, oraşul Târgu Ocna pierde rolul de frunte ca oraş al Văii Trotuşului.
În anul 1950, orașul a devenit reședință a raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău.
În anul 1968, el a pierdut rolul de reședință de unitate administrativă, fiind subordonat din nou județului Bacău, reînființat si tot atunci, i s-au arondat și localitățile componente Poieni și Vâlcele; fostele sate Mosoarele și Păcuri au fost atunci alipite localității componente Poieni, în vreme ce fostele sate Geoseni, Tisești și Gura Slănicului au fost alipite localității principale a orașului.
In orașul Târgu Ocna se află două monumente istorice de interes național: ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (construită în anul 1580, cu modificări în 1768 și 1883), cu biserica propriu-zisă, zidul de incintă (construit în anul 1768) și ansamblul memorial 1916–1918 (realizat în 1932); fosta mănăstire Răducanu (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea), ansamblu cuprinzând biserica „Buna Vestire” (construită în anul 1664 cu modificări în anul 1762), turnul de intrare, zidul de incintă și ruinele unei construcții din incintă (toate din anul 1712). Cele două ansambluri sunt clasificate ca monumente de arhitectură, doar ansamblul memorial 1916–1918 fiind clasificat ca monument memorial sau funerar.
Alte nouă obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic, aflat în cartierul Podei, la 500 m sud-est de oraș, pe malul drept al Trotușului, unde se află urmele cetății Utidava (perioada La Tène, cultura geto-dacică, secolele I î.e.n. – I e.n.), precum și așezări din neolitic (cultura Cucuteni) și din Epoca Bronzului (cultura Monteoru). Alte șapte obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfânta Treime” (1809) din cartierul Gura Slănicului; casa Borisof (1890); biserica „Sfinții Voievozi” (secolul al XVIII-lea, refăcută în anul 1849); ansamblul bisericii „Cuvioasa Paraschiva”, cu biserica de lemn (construită în secolul al XVII-lea și refăcută în 1725) și clopotnița ridicată în secolul al XIX-lea; biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1815); biserica de lemn „Sfântul Gheorghe” (construită în anul 1761 cu adăugiri în anul 1895); și biserica „Adormirea Maicii Domnului”- Precista (construită în anul 1683 și refăcută în anul 1860).
sursa text si foto : https://www.facebook.com/TuristprinjudetulBacau