Zilele acestea, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, a fost gazda vizitei de lucru și studiu a delegației Oficiului Avocatului Poporului din Republica Moldova, condusă de către domnul Ceslav Panico precum si a reprezentanților Instituției Avocatul Poporului din România .
Scopul vizitei a fost împărtășirea experienței privind bunele practici în domeniul protecției și promovării drepturilor și libertăților omului precum și în domeniul monitorizării respectării acestora.
Pe agenda de lucru a delegației Oficiului Avocatului Poporului din Republica Moldova a fost inclusă, în data de 20.12.2022, vizita la Primăria Orașului Târgu Ocna, unde s-au purtat discuții cu privire la activitatea instituțiilor relevante din România precum și implicarea autorităților locale în sprijinul cetățenilor în sensul drepturilor omului, persoanelor vulnerabile, consiliere în vederea adresării acestora către aceste tipuri de instituții.
Am prezentat împreună cu funcționarii din primărie implicați în aceste activitati, despre acțiunile orașului Târgu Ocna în promovarea relațiilor de colaborare cu orașele și comunele din Republica Moldova cu care avem încheiate acte bilaterale: municipiul Edineț, orașele Cricova și Mileștii Mici, comunele Capaclia și Ceadîr Lunga. De asemenea am prezentat oportunitățile turistice oferite de orașul Târgu Ocna și zonele din împrejurimi.
Sunt onorat în calitate de Primar de prezența delegației în orașul nostru și apreciem implicarea S.N.P.A.P Târgu Ocna prin directorul Vasile Scutaru, în consolidarea relațiilor de bună colaborare cu instituții reprezentative din Republica Moldova.
Cristian Aurelian Ciubotaru – Primarul Orasului Targu Ocna