Donăm împreună- elevii SNPAP se alătură campaniilor de donare de sânge

author
1 minute, 6 seconds Read

„Fiecare donator de sânge este un erou.”

În timpuri marcate de incertitudine și cu o pace atât de fragilă, elevii și personalul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna au decis să se implice și anul acesta în campanii de ajutorare pentru oamenii greu încercați, oferindu-le prin acest gest o șansă la viață.

În acest context, în zilele 08 și 09 noiembrie 2022, personalul și elevi ai școlii au participat voluntar la o campanie de donare de sânge, care a reușit implicarea a 142 de donatori, o activitate umanitară care a intrat în tradiția școlii încă din anul 2014, realizată în colaborare cu Centrul de Transfuzii Bacău.

În urma depunerii jurământului militar, gestul altruist al elevilor vine ca o confirmare a devotamentului și a dăruirii în slujba compatrioților, așa cum și-au asumat prin jurământ.

Se reconfirmă astfel, faptul că sistemul de valori pe care școala noastră îl insuflă elevilor în cadrul procesului de pregătire produce deja efecte prin schimbarea mentalităților și creșterea gradului conștientizare și de responsabilitate socială.

În desfășurarea campaniei, elevii au fost sprijiniți de conducerea școlii și de cadrele didactice care le-au oferit oportunitatea de a-și manifesta umanismul, compasiunea și respectul față de semeni.

#daruimViata #SNPAP #PolitistiDePenitenciare

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA ImageChange Image