#AdministrațiaNaționalăaPenitenciarelor
#CHILD –
În data de 21.09.2022, Centrul Educativ Târgu Ocna a avut onoarea de a fi vizitat de doamna May Olsen – Manager resurse umane la Penitenciarul Stavanger din Norvegia, domnul Frank Johansen – consilier în cadrul Directoratului Serviciilor Corecționale Norvegiene, domnul Ole Stageberg – Coordonator internațional și expert securitate în cadrul Facultății Serviciilor Corecționale Norvegiene, colegi din cadrul altor unități penitenciare din România, dar și reprezentanți din cadrul Serviciilor de Probațiune din România.
Vizita a avut ca scop vizionarea spațiilor de cazare, dotările, evoluția proiectelor avute în derulare, a celor ce se doresc a fi implementate, dar și potențialul de dezvoltare al Centrului Educativ Târgu Ocna, precum și formarea unei imagini cât mai complete cu privire la experiența persoanelor internate preluate de Serviciile de Probațiune.
Colaborarea Centrului Educativ Târgu Ocna cu reprezentanții statului Norvegian se realizează atât la nivelul schimbului de experiență și informații din perioada vizitelor, dar în primul rând prin implementarea Proiectului „C.H.I.L.D. – Reintegrarea minorilor prin învățare și dezvoltare personală”.
Țări diferite, culturi diferite, dar obiective identice: asigurarea unui climat adecvat de executare a măsurilor privative de libertate, dezvoltare educativă și socioemoțională a persoanelor internate, dar și dezvoltare profesională pentru specialiști.