Miercuri, 25 mai, în jurul orei 19.30, polițiștii din Târgu-Ocna au fost sesizați prin 112, de un bărbat de 52 de ani, de faptul că, într-un cartier din localitate se afla un pui de căprioară.
Patrula de siguranță publică s-a deplasat imediat la fața locului unde a depistat un pui de căprioară care nu se putea deplasa.
Polițiștii au solicitat ajutorul unui medic veterinar pentru a-i acorda puiului de căprioară îngrijiri medicale de specialitate.
Implicarea şi interesul manifestat faţă de protejarea animalelor constituie ceea ce numim spirit civic, iar poliţiştii apreciază şi încurajează atitudinile de acest gen. Persoanele care procedează în acest fel constituie un exemplu pentru întreaga comunitate. Astfel, poliţiştii îi mulţumesc bărbatului care a sesizat prin 112, prezența puiului de căprioară, neajutorat.