Video: Jandarmii băcăuani au salvat un bursuc

In data de 07 septembrie, la ora 18:47, jandarmii băcăuani au fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Bacău (strada Brândușei) se află un bursuc, care a pătruns în curtea unui localnic și a rămas blocat în spațiul dintre casă și gard.
La fața locului au fost trimise efective din cadrul unității în vederea asigurării măsurilor specifice de protecție a cetățenilor din zonă, împiedicarea pătrunderii unor persoane în apropierea bursucului, precum și pentru izolarea locului.
Jandarmii au reușit să prindă bursucul, iar apoi l-au eliberat în pădurea Măgura.


***În situația în care este semnalată prezența unui animal sălbatic, vă recomandăm:
– Să vă adăpostiți în locuinţe sau alte spaţii care vă asigură protecţia;
– Să nu vă apropiați de el pentru a face fotografii;
– Să nu îl hrăniți;
– Să nu aruncați cu pietre sau alte obiecte;
– Să faceți zgomot, gălăgia sperie și astfel poate fi ținut la distanță;
– Să nu vă bazați că este suficientă distanță până la animal și să vă îndepărtați de el;
– Să vă păstrați calmul.
Important: Solicitați sprijinul jandarmilor apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on