Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna – Spectacol intitulat „100 de ani de Crăciun românesc”

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna susține și încurajează elevii în organizarea diferitelor activități extra-curriculare. În acest sens, pe data de 20 decembrie 2018 a avut loc spectacolul intitulat „100 de ani de Crăciun românesc”, o inițiativă a elevilor Școlii, coordonați de cadre ale instituției.

În an centenar, evenimentul sprijină ideea menținerii tradițiilor de celebrare a Crăciunului, care contribuie la păstrarea și întărirea identității neamului românesc.

Elevii au pregătit momente care le-au pus în valoare talentul artistic, demonstrând faptul că sub haina viitorului agent de penitenciare se poate afla un om care nu numai că înțelege și prețuiește obiceiurile poporului său, dar dorește să le și promoveze.

Scurtele momente teatrale și interpretarea colindelor tradiționale de Crăciun au constituit un prilej de bucurie și emoție, atât pentru audiență, cât și pentru elevii implicați în desfășurarea evenimentului, cu atât mai mult cu cât apropierea sărbătorilor de iarnă strecoară în sufletul fiecăruia dintre noi un sentiment de împlinire și de recunoștință pentru toate lucrurile bune de care am avut parte în anul ce urmează să se încheie.

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on