Școală de vară de poveste la Asociația „Sfânta Anastasia Romana”

Asociația „Sfânta Anastasia Romana”, componenta socială a Parohiei Sfântul Ioan din Târgu Ocna, a organizat, în perioada 19-23 august, a 4-a ediție a Școlii de vară, intitulată anul acesta, „Școala de vară: Cultură, artă, spiritualitate”. Acest eveniment deosebit din comunitate a adunat sub umbrela Centrului „Anastasia”, de curând inaugurat, 170 de copii participanți, 70 de voluntari participanți și 35 de formatori, coordonatori din rândul adulților.
Toate activitățile pregătite au avut rolul de a oferi copiilor ocazia de a învăța lucruri interesante și de a se relaxa prin joc și metode interactive de învățare. Atelierele organizate au fost deosebit de atractive pentru copii, fiind structurate în : Atelierul de spiritualitate, Atelierul Pro Vita, Atelierul de creație, Atelierul de pictură, Atelierul de gastronomie, Atelierul de sport, Atelierul de dezvoltare personală, Atelierul de teatru, Atelierul de muzică și dans. 


Fiecare zi a oferit ocazia copiilor de a trece pe la două dintre atelierele organizate, copiii fiind implicați în cadrul fiecărui atelier în jocuri de echipă foarte antrenanate și exerciții individuale, participând la concursuri “Știi și Câstigi”, realizând puzzle-uri cu teme specifice din curs, implicați fiind în jocuri de rol, urmărind filmulețe captivante. La gastrononie copiii au aplicat la propriu regulile de bune maniere la masă chiar în cadrul lecției despre etichetă și comportament civilizat la masă. Între ateliere copiii s-au bucurat de activități distractive ca tiroliana, trambulina, tir cu arcul, darts, badminton, bălăceală cu apă, fotbal.
Zilnic au fost organizate concursuri de genul „Cel mai ascultător participant” sau „Copilul isteț” sau „Voluntarul zilei”, prin care copiii au fost stimulați să participe cu implicare la activități, fiind recompensați cu diverse obiecte sau suveniruri. Ultima zi a Școlii de vară a fost dedicată spectacolului de premiere, acolo unde fiecare grupă, din cele 7 participante, au avut de pregătit un număr de spectacol, fie teatru, dans, creație, etc, din atelierele prin care au trecut. Astfel, ei s-au pregatit temeinic și au făcut fiecare un moment frumos prin care au impresionat „publicul”. 
Școala de vară a urmărit nu doar oferirea unui timp de stat cu copiii, în special ai căror părinți lucrează și nu au cu cine să îi lase pe timpul zilei, ci mai presus decât atât, să contribuie la formarea caracterului tinerilor, la sporirea nivelului lor de cultură. Părinții doresc ca cel puțin o mică parte din vacanța de vară a copiilor să fie dedicată educației. Aceștia vor ca cei mici să își petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut, dar și util în același timp. De aceea, am ales să includem în acest program de vară modulele cele mai frumoase și cu cel mai mare impact la copii, care i-au ținut ocupați, în care au aflat informații noi, de interes pentru ei, într-un curs de vară lejer și util în acelasi timp.
De menționat este că acest eveniment s-a făcut prin sprijinul Consiliului Județean Bacău, prin finanțarea nerambursabilă în cadrul proiectului „Județul Bacău : Cultură, creație și tradiție”

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on