Parohia Sf Ioan – A treia ediție a proiectului social-filantropic „Cutia bucuriei”

Asociația „Sfânta Anastasia Romana” a desfășurat în această perioadă, cu succes, a treia ediție a proiectului social-filantropic „Cutia bucuriei”. Acest proiect de suflet al acestei organizații crește de la an la an și a reușit să bucure până acum sute de familii nevoiașe ce nu au posibilități materiale ca să-și procure, în casă, tot ceea ce este nevoie de Sfintele Sărbători.
Astfel, Asociația, prin sprijinul donatorilor din comunitate și din țară a reușit și în acest an să alcătuiască aproximativ 100 de cutii ce au au ajuns în comunitate la aceste familii de copii, de vârstnici, monoparentale, sau atlfel de familii cu posibilități materiale limitate. Mesagerii ce au dus cutiile la destinatari și care au ajutat la alcătuirea lor au fost tinerii voluntari ai acestei Organizații, alături de Preoții coordonatori, ce au format o echipă și au reușit în timp record să ajungă la zeci de familii din comunitate aducându-le bucuria pe chipuri. Dorim ca proiectul să se dezvolte de la an la an și să ajungem nu doar în comunitate cu aceste daruri, ci și în alte zone din vecinătate unde situațiile delicate o cer.

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on