Orasul Târgu Ocna s-a infratit cu orasul Bilgorod-Dnistrovskz (Cetatea Alba) Ucraina

vizita-Prefectura-655x360

Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau, a primit vizita unei delegatii ucrainene din orasul Bilgorod-Dnistrovskz (Cetatea Alba), condusa de Nanovskiy Iorem Nicolaevici, primarul orasului. La intâlnire au fost prezenti si Toma Constantin, subprefect, Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna, consilieri locali ai orasului ucrainean si reprezentanti ai mediului de afaceri din judetul Bacau.

Dupa ce le-a urat bun venit oaspetilor, Dorian Pocovnicu a apreciat faptul ca “dorinta de colaborare intre orase si institutii si-a gasit aplicabilitatea in practica si reprezinta un bun prilej pentru cele doua parti pentru o dezvoltare durabila.”

Prefectul a adaugat ca pretuieste modul in care comunitatea româneasca “este reprezentata si sprijinita de catre autoritatile din Ucraina”. Statiunea Tg. Ocna este infratita cu orasul ucrainean, colaborarea vizând trei domenii: turismul (ecumenic, istoric si balnear), administratia publica si schimburile economice.

“Suntem infratiti cu Cetatea Alba din septembrie 2014. Acum au ratificat protocolul in Consiliul Raional si ni l-au adus. Din 50 de consilieri, 38 au votat pentru”, a explicat Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna. Oaspetii din Ucraina vor mai ramâne in România trei zile, timp in care vor vizita mânastirile din Neamt si Bacau, precum si zona Brasovului.

sursa: http://www.desteptarea.ro/