„Let’s do it… Liceul Tehnologic Targu Ocna”, zeci de elevi voluntari implicaţi în acţiuni de ecologizare a Parcului Magura

Îndrumaţi de cadrele didactice, zeci de elevi voluntari, ai Liceului Tehnologic au ecologizat joi 03.10.2019 Parcul Magura si imprejurimile sale.

Într-o societate contemporană, care se confruntă acut cu problema conservării şi protejării naturii, atât ideea de implicare în rezolvarea acestei probleme, cât şi conştientizarea tuturor în privinţa pericolelor reprezentate de degradarea mediului înconjurător constituie obiective care urmăresc formarea unor deprinderi şi atitudini pozitive în privinţa educării tinerei generaţii. De un deceniu, campania naţională şi internaţională de curăţenie «Let’s do it, Romania» urmăreşte să sensibilizeze opinia publică şi să atragă atenţia asupra efectelor negative ale activităţii umane asupra naturii. Din nefericire, mai mult ca oricând în ultimii ani, oamenii şi-au pus în mod negativ amprenta, contribuind din plin la degradarea mediului în care trăim, fie din neştiinţă, fie din nepăsare.

Felicitări tuturor celor implicați pentru exemplul de simț civic oferit și pentru lipsa de indiferență la cea mai mare problemă a lumii în care trăim: poluarea!

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on