Duminica Floriilor

Ca în fiecare an, Floriile se sărbătoresc în duminica dinaintea Paştilor și se binecuvântează ramurile de salcie. Iar asta deoarece în popor există credinţa că salcia are puteri miraculoase: alungă duhurile necurate, iar animalele și pământurile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele.

Floriile sau Duminica Stâlpărilor rememorează intrarea lui Iisus în Ierusalim şi îi sărbătorește, totodată, pe toți cei care poartă nume de flori.

Primele menţiuni despre aceasta sărbătoare provin din secolul al IV-lea: Sf. Epifanie ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria) descrie modul cum se sărbătorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfîrşitul secolului al IV-lea.

În vechime, Duminica Floriilor era numită și Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii mergeau cu toţii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere să fie admiși la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei. Se mai numea și Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

După un obicei străvechi, menţionat chiar în secolul al IV-lea de către pelerina Egeria și generalizat în toată Biserica creştină, se aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate și împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim și pe care noi le purtăm în mâini ca semn al biruinţei împotriva morţii.

Potrivit tradiţiei, atât la Bizanţ, cât și la curţile domneşti din Țările Româneşti, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii (domnii) cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca la Paști.
În seara acestei duminici încep în biserici frumoasele slujbe ale deniilor din săptămâna Sfintelor Patimi. Tot în această zi își serbează onomastica cei care au nume de flori.

Tradiţii de Florii
În ajunul Floriilor, în Muntenia si Dobrogea se efectuează un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor, dedicat unei zeităţi a vegetaţiei – Lăzărica.

Este un obicei practicat numai de fete. Una dintre fete, participantă la ceremonial, numită Lăzărița, se îmbrăca mireasa. Aceasta, împreună cu alte fete cu care formează o mică ceată, colindă în fața ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lăzărița se plimbă cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzărica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

După acest scenariu, tipic pentru renovarea timpului anual sau sezonal, urma sărbătoarea prepascală a Floriilor. Sărbătoarea oferă numeroase practici populare legate de cultul morţilor: pomeni, înfigerea ramurilor de salcie in morminte, amenajarea si curăţirea mormintelor, acte de divinaţie in care se solicita ajutorul spiritelor morţilor.

Ramurile de salcie, simboluri ale vegetaţiei de primăvară, erau la loc de cinste: se duceau la biserica pentru a fi sfințite, se foloseau la farmece si descîntece, căpătau valoare de medicament pentru vindecarea diferitelor boli, se păstrau pentru a opri prin mijloace magice grindinile si furtunile distrugătoare, pentru a fertiliza cu ele stupii si vitele, etc.

Tradiţii legate de salcie
În Duminica Floriilor, în bisericile ortodoxe, se binecuvântează ramurile de salcie. În popor există credinţa că salcia are puteri miraculoase: alungă duhurile necurate, iar animalele și pământurile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele. De aceea nu trebuie să ne miram dacă o mai întâlnim atârnată în adăposturile animalelor.

Salcia care era dusă la biserică trebuia să aibă mugurii desfăcuţi. În cazul în care vremea fusese neprielnică pentru înmugurire, atunci crengile de salcie erau puse în apă cu cel puțin o seară înainte de a fi duse la biserică.

Există și obiceiul lovirii uşoare cu crenguţa de salcie. Părinţii îşi loveau uşor cu ramurile de salcie copiii, spunând: “Bătaia salciei, să fii sănătos ca aceasta!”
Salcia era pusă și în apa în care se îmbăiau copiii.

Mugurii de salcie erau consideraţi vindecători. Cei care mâncau muguri de salcie scăpau de friguri si de alte boli. Mugurii de salcie erau introduşi în aluatul pentru pâine.

În popor există credinţa că salcia sfinţită aruncată în foc poate ajuta în cazul unui incendiu. Cu salcie sfinţită, înmuiată în agheasmă, erau stropite atât casele oamenilor, cât și încăperile unde stăteau animalele, pentru a fi ferite de lucrarea duhului necurat.”

Sursa: crestinortodox.ro

Comentarii

comments