Conferința Drepturile omului și evoluția societății: realități, interpretări, tendințe” la SNPAP Tirgu Ocna

Pe data de 10 decembrie 2018, la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tîrgu Ocna, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a conferinței „Drepturile omului și evoluția societății: realități, interpretări, tendințe”.

Conferința a fost organizată chiar la data la care se celebrează 70 de ani de la adoptarea și proclamarea Declarației Universale a Drepturilor Omului și a debutat cu prelegerea domnului subcomisar de penitenciare Adrian Lupașcu, profesor în cadrul Școlii, despre ziua internațională a drepturilor omului.

La acest eveniment au participat atât elevii, cât și cadrele didactice ale Școlii și a avut ca invitat special pe domnul Cosmin Cernat, conferențiar universitar doctor în cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” București și director al Centrului pentru Promovarea Drepturilor Omului. Acesta a susținut o prelegere cu tema „Modalități juridice de protecție a unor categorii de persoane în cazul diferendelor sau conflictelor internaționale”, în cadrul căreia a subliniat principiile fundamentale ale dreptului internațional și ale dreptului umanitar și implicațiile nerespectării acestora.

In cadrul aceleiași conferințe, domnul Florin Smarandi, preot capelan și coordonatorul preoților din sistemul penitenciar românesc, a vorbit despre „Drepturile omului în perioada comunistă”, făcând referire, printre altele, la îngrădirea drepturilor la liberă exprimare, a dreptului de exprimare a convingerilor religioase și a oprimării elitelor intelectuale și nu numai, care au luptat pentru acestea.

Evenimentul s-a dovedit a fi un prilej de conștientizare a existenței drepturilor pe care le are fiecare ființă umană, fără discriminare, dar și a necesității cunoașterii acestora, văzute nu numai prin prisma caracterului profesiei pe care elevii Școlii urmează să o practice după absolvirea acesteia, ci și prin prisma simplului cetățean, care trebuie să își cunoască drepturile, să respecte tradițiile și valorile neamului căruia îi aparține.

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on