Comuniune cu Sfinții la biserica „Sfânta Varvara”

Un sfert de veac s-a împlinit de când în stânca de sare din Salina, Târgu-Ocna, s-a săpat sălaș spre întruparea Cuvântului, biserică aparte ca altele prin însuși harul sării materiale ce se adaugă celui al sării spirituale care sunt fii lui Dumnezeu cei după har.
Pe 2 decembrie 2017, a avut loc, cu binecuvântarea și prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sărbătoarea de hram, cu participarea oficialităților locale și centrale, a unui sobor numeros de preoți în frunte cu părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, răspunsurile liturgice fiind date de corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Cei douăzeci și cinci de ani de existență a acestei Peșteri în sare pentru Întruparea Cuvântului au fost marcați prin aducerea spre păstrare în acest sfânt locaș a unei părți din Moaștele Sfintei Mare Mucenică Varvara care, împreună cu o parte din Moaștele Sfintei Mucenițe Paraschevi din Roma, hramul de vară al acestui sfânt locaș, începând cu acest an, vor deveni izvor de binecuvântare pentru pelerinii ce-și vor pleca genunchii pe lespedea de sare a acestei sfinte biserici.
S-a dezvelit o placă comemorativă, cu această ocazie, și s-au sfințit cele două icoane impunătoare ale celor două ocrotitoare sfinte ale bisericii, icoane ce se află de o parte și de alta a ușilor de intrare în biserică.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim care, la încheiere, a oferit distincții conducerii locale și centrale a minei, conducerii stațiunii Târgu-Ocna și a județului Bacău, apreciind și deosebita organizare a evenimentului prin grija părintelui protopop Ioan și a părintelui Elisei Roncea, slujitorul bisericii din sarea pământului. S-a lansat, cu această ocazie, și revista Protoieriei Onești intitulată „Împreună-Slujitori”, mesager al culturii și al cultului în lumea actuală.

Credincioșii aflați în număr mare la acest eveniment de comuniune cu Sfinții la biserica ”Sfânta Varvara și Sfânta Paraschevi” s-au închinat cu evlavie la Sfintele Moaște, rugând pe Dumnezeu Care se preaslăvește întru Sfinții Săi să le dăruiască sănătate sufletească și trupească.

sursa: epr.ro

Comentarii

comments