Centrul Educativ Tîrgu Ocna – ”Biblioteca Vie – Privește-mă ca pe un om, citește-mă ca pe o carte ! „

INVITATIE

„Valoarea unei cărți rămâne în ceea ce poți folosi din ea” – (James Bryce)

           Centrul Educativ Tg.Ocna  organizează în data de  08 decembrie 2017, începând cu ora 09.30,  la Casa de Cultura  a orașului Tg. Ocna,  proiectul „Biblioteca Vie”, activitate inedită unde cărţile sunt oamenii cu care cititorii inter-relaţionează.

           Manifestarea este organizată la inițiativa Administrației Naționale a Penitenciarelor și se desfășoară la nivel național de către unitățile penitenciare.

           Scopul acestui eveniment vizează combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele custodiate, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate, prin implicarea personalului şi a persoanelor custodiate în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale, precum și dezvoltarea capacităţii de auto-dezvăluire, în scopul facilitării inter-relaţionării dintre publicul larg şi reprezentanţii sistemului penitenciar.

            Activitatea va conține un moment artistic prezentat de persoanele custodiate si un spațiu expozițional, cu lucrările realizate de către persoanele internate in cadrul atelierelor ocupaționale.

„Biblioteca Vie” se adresează publicului larg şi funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că, aceste CĂRŢI sunt fiinţe umane, cu care cititorii interacţionează şi au posibilitatea de a afla informaţii despre mediul penitenciar şi despre cei care definesc acest spaţiu ,,personalul din sistemul penitenciar şi persoanele aflate în detenție”.

              Lasă deoparte propriile prejudecăţi sau ceea ce îţi spun alţii despre mediul penitenciar şi află singur ce te interesează!Vino să fii cititor în Biblioteca Vie, unde cărţile pot vorbi!

Comentarii

comments