Category: Stiri Locale

Sedința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Bacău in Mina Salina

Joi 31 aug a.c., s-a desfasurat sedinta comuna a comisiilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Bacău in sala de sedinte a Salinei Tirgu Ocna – Orizontul IX al Minei Trotus.

Ordinea de zi a cuprins :

  1. Informare privind eficienta serviciului politienesc in asigurarea climatului de siguranta publica pe primele 6 luni ale anului 2017 si realizarea indicatorilor de performanta minimali recomandati in Planul Strategic pentru acest an.

2.Dezbateri/consultari cu reprezentantii structurilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta , ai comunitatii si ai administratiei publice locale din orasul Tirgu Ocna, judetul Bacau, pe tema: ,,Masuri si actiuni ce pot fi intreprinse de ATOP BACAU pe linia pregatirii populatiei pentru situatii de urgent (incendii, inundatii, alunecari de teren, seisme, emanatii toxice, accidente feroviare si rutiere”.

  1. Diverse

ATOP BACAU a monitorizat activitatile desfasurate de catre IPJ BACAU si a constatat ca au fost depuse eforturi permanente pentru identificarea celor mai eficiente solutii si modalitati de prevenire a amenintarilor privind siguranta si securitatea cetatenilor, de contracarare a riscurilor in domeniul ordinii publice.

Pentru atingerea obiectivelor propuse pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2017 la nivelul acestei intitutii s-au desfasurat urmatoarele activitati:

  • Cresterea gradului de siguranta si protectie pentru cetateni privind protejarea persoanei si a patrimoniului
  • Cresterea gradului de siguranta rutiera pentru cetateni
  • Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor material, financiare si informationale necesare dezvoltarii si mentinerii capacitatii oerationale a inspectoratului

Masurile ce pot fi intreprinse de ATOP BACAU pe linia pregatirii populatiei pentru situatii de urgenta

Continuare >>>

Exerciţiu pentru antrenarea structurilor de intervenţie în cazul producerii unor prăbușiri de construcții, instalații, amenajări în cadrul S.C. Salina S.A. Târgu Ocna

Joi 31.08. a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a efectuat un exerciţiu pentru antrenarea structurilor de intervenție pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unor prăbușiri de construcții, instalații, amenajări în cadrul S.C. Salina S.A. Târgu Ocna.
Desfășurarea exercițiului s-a făcut după un scenariu dinainte stabilit, care a avut mai multe situații specifice. Pentru rezolvarea acestora au fost implicat un număr impresionant de forțe și mijloace din cadrul I.S.U.J. Bacău. Totodată, au fost mobilizate și forțe și mijloace aparținând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Societății Naționale a Sării S.A. – SALROM – Sucursala Salina Târgu-Ocna, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Târgu-Ocna, și ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Conform scenariului, în data de 31 august 2017, la ora 13.00, Inspectoratul pentru Situaţiide Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău este anunţat prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, despre faptul că în Mina Trotuș din cadrul Sucursalei Salina Târgu-Ocna, la nivelul orizontului X, în urma căderii unor copturi, un angajat al societății a rămas încarcerat în interiorul unui utilaj și un angajat aflat în nacela utilajului a suferit multiple traumatisme. Imediat, s-a luat măsura deplasării la locul intervenţiei a forţelor şi mijloacelor Detaşamentului de Pompieri Onești și prealertarea forțelor din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău și Moinești. La ora 13:35 comandantul acțiunii/intervenției este anunțat de către conducerea societății de faptul că în baza turistică, în zona bisericii, a izbucnit un incendiu. Incendiul se manifestă cu puternice degajări de produși de ardere (fum, gaze fierbinți). Comandantul acțiunii/intervenției este anunțat de faptul că 2 turiști nu au ajuns în zona de refugiu (orizontul X), cel mai probabil aceștia s-au rătăcit pe durata evacuării în zona Gal 466. O persoană rătăcită a suferit un traumatism la membrul inferior stâng în urma unei căderi de la același nivel. La ora 14:40, comandantul acțiunii/intervenției este anunțat de faptul că în balconul turnului primăriei Târgu Ocna, un lucrător care desfășura activități de modernizare a clădirii, asuferit un traumatism la membru inferior stâng și a rămas blocat.

Continuare >>>

Doua exercitii ISU la Tirgu Ocna. Unul in Mina Salina si unul cu salvarea de vieti omenesti, la sediul Primariei Tirgu Ocna (turnul primariei)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău va efectua joi 31.08 a.c, doua exercitii la Tirgu Ocna si anume: unul in Mina Salina in jurul orelor 13.00 si unul in jurul orelor 14.40,la sediul Primariei Tirgu Ocna (turnul primariei).

Exercitiul din Mina Salina presupune antrenarea structurilor de intervenție pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unor prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări în Mina Salina.

Exercitiul din turnul Primariei Tirgu Ocna presupune  salvarea unei persoane aflate în dificultate care a suferit un traumatism la membru inferior stâng și a rămas blocat. Pompierii militari vor instala  echipamentele pentru montarea tirolienei și acordare de prim-ajutor victimei la fata locului.

Vor fi mobilizate forțe și mijloace aparținând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Societății Naționale a Sării S.A. – SALROM – Sucursala Salina Târgu-Ocna, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Târgu-Ocna, și ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

 

Ministrul Justitiei Tudorel Toader, vice-ministrul justitiei din Rep. Moldova vor participa la festivitatea de absolvire a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, Promoţia 2017

Având în vedere că în oraşul Tîrgu Ocna se află singura instituţie de învăţământ postliceal militar din subordinea Ministerului Justiţiei din România, acreditată de către Ministerul Educaţiei Naţionale, care asigură şcolarizarea agenţilor de penitenciare prin cursuri cu durata de un an, marti 29 august, începând cu ora 9.00, la Piaţeta Primăriei oraşului Târgu-Ocna va avea loc festivitatea de absolvire a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, #Promoţia 2017.

La eveniment si-au confirmat prezenta:

Ministrul Justitiei – domnul Tudorel Toader

Vice-ministrul Justitiei Rep. Moldova – domnul Anatolie Munteanu

Directorul ANP – domnul Marian Dobrica

Directorul Institutiilor Penitenciare din Rep. Moldova – domnul Aureliu Suhan

Vor mai participa: specialisti si directori din cadrul ANP din Romania si Rep. Moldova, fosti directori ai SNPAP Tirgu Ocna, reprezentanti ai KRUS (Norvegia), reprezentanti din invatamantul liceal si universitar, reprezentanti ai institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, reprezentanti ai autoritatilor locale, reprezentanti ai organizatiilor sindicale, sefii de promotie ai SNPAP.

Festivitatea va avea ca momente importante:
• salutul Drapelului,

• salutul Ministrului Justitiei catre elevi,

• deschiderea festivitatii –  cuvântul de deschidere adresat de către directorul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, comisar şef de penitenciare Vasile SCUTARU,
• citirea deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind numirea promoţiei 2017

• depunerea juramantului,

• binecuvantarea promotiei,

• anuntarea sefului de promotie,

• intonarea imnului national,

• defilarea promotiei de absolventi

Scoala de Agenti de Penitenciare sarbatoreste 20 de ani de existenta

Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare – Targu Ocna sarbatoreste 20 de ani de existenta.

Mii de angajati din sistemul penitenciar au fost pregatiti in aceasta institutie de catre profesori care s-au straduit sa transmita cunostinte si sa formeze abilitati pentru un bun lucrator de penitenciare.

La multi ani Promotia #20!

Aniversare a 20 de ani de la înființarea Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna

În 1915, Primăria oraşului Tîrgu Ocna cedează Ministerului de Război o suprafaţă de 10 hectare pe care, în anul următor, se începe construirea baracamentelor necesare trupelor din cazarma Tiseşti. Aici au fost încartiruite trupe operative, iar după încheierea primului Război Mondial, începând din decembrie 1918 şi până în 1921, cât a durat această staţionare, acestea au desfăşurat exerciţii de instruire şi trageri, precum şi alte activităţi de întreţinere.
În aprilie 1924, în cazarma Tiseşti se mai aflau 3 baterii, iar Statul Major al Garnizoanei a luat măsuri pentru asigurarea cu efective militare a subunităţilor, înfiinţându-se chiar şi o şcoală unde toţi ofiţerii celor trei baterii aveau ca sarcină predarea regulamentelor militare. Ulterior, trupele au fost dislocate iar unitatea a rămas ca „parte sedentară.
În 1927, locaţia şi baracamentele aflate aici au fost transferate Ministerului de Interne şi destinate trupelor de jandarmi, devenind chiar centru de instrucţie pentru jandarmi si mai apoi centru de instrucţie pentru trupele de securitate.
În 1956 pe acest loc a luat fiinţă Colonia de Minori cu un efectiv de 298 de minori, care a funcţionat, cu această destinaţie dar sub diferite denumiri, până în 1997.
Denumirile pe care instituția le-a purtat în perioada anilor 1956 – 1997 au fost: Centrul de Reeducare pentru Minori Infractori, Colonie de Minori, Institutul Special de Minori, Şcoala Specială de Muncă şi Reeducare pentru Minori ) .
La 15 septembrie 1997, în baza Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1003, intră în vigoare statutul de organizare al Şcolii Naţionale de Administraţie Penitenciară Tîrgu Ocna, instituţie a cărei titulatură a fost schimbată de-a lungul timpului în mai multe rânduri.

Continuare >>>

MANIFESTĂRI DEDICATE CENTENARULUI LUPTELOR DE LA COŞNA ŞI CIREŞOAIA TÂRGU-OCNA, 10, 11 şi 13 AUGUST 2017

2.500 de soldaţi români şi-au dat viaţa în Războiul pentru Întregirea Neamului pe înălţimile Cireşoaiei. „Monumentele de la Cireşoaia, de la Coşna, de la Măgura, cimitirele de la Poieni şi de la Biserica «Sfântul Nicolae» sunt mărturia recunoştinţei generaţiilor care au urmat, în faţa jertfei celor 14 mii de ostaşi români căzuţi la datorie, în vara anului 1917, pentru apărarea gliei străbune. Numele unor eroi, ca poetul bucovinean Ion Grămadă, caporalul Constantin Muşat, locotenenţii Gheorghe Ioan Prioteasa şi Alexandru Dumitrescu, medicul Mircea Bruteanu, plutonierul Talpău sau bătrânul Elisei Ursac, călăuza Batalionului de vânători de munte, şi a miilor de ostaşi români care, din august 1916 până în august 1917, au respins, cu grele pierderi, orice încercare a inamicului de a atinge Valea Trotuşului au rămas şi trebuie să rămână în continuare vii în amintirea noastră.

Programul complet al comemorarii Centenarului 1917- 2017 <<click aici>>

Learning By Doing – CONFERINŢA DE ÎNCHIDERE ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRII FINALE DE MANAGEMENT.

Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna a obţinut, în anul 2014, aprobarea unei linii de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul „Learning By Doing” în cadrul Programului ERASMUS +.

Proiectul a fost implementat împreună cu cinci state partenere, respectiv Franţa, Italia, Turcia, Polonia şi Republica Moldova, având ca obiectiv general îmbunătăţirea procesului instructiv – educativ la nivelul instituţiilor de pregătire a personalului de penitenciare, iar produsele intelectuale vizate sunt două ghiduri de bune practici ce urmează a fi utilizate în formarea profesională, materiale cu caracter didactic, menite a facilita munca profesorilor, formatorilor şi instructorilor din sistemul penitenciar.

În acest context, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna a găzduit în data de 28.07.2017 conferinţa de închidere în cadrul întâlnirii finale de management a proiectului ”LEARNING BY DOING”.
Statele partenere au prezentat Rapoartele finale de implementare precum şi execuţia bugetară.

În cadrul acestei conferinţe au fost lansate si cele două produse ale proiectului, respectiv ,,Ghidul de bune practici pentru pregătirea în domeniul intervenţiei profesionale” şi ,,Ghidul de bune practici pentru pregătirea în domeniul intervenţiei şi salvării în cazuri de urgenţă”.

Deşi acest proiect se încheie, rezultatele acestuia vor rămâne mărturie a bunei colaborări dintre parteneri şi a dorinţei de a crea un instrument care să lărgească orizonturile cunoaşterii şi să constituie o reală valoare pentru pregătirea personalului din sistemul penitenciar din Europa.

Slujba de sfintire a locului noii biserici avand ca hram Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia şi Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop IOACHIM al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu sprijinul a celor ce lucrează şi învaţă în mediul penitenciar, al personalului din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare şi din cadrul Centrului Educativ din Târgu Ocna, în data de 07 iunie 2017 s-a pus temelia zidirii Bisericii având ca hram Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia şi Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Slujba de sfinţire a locului noii biserici şi aşezarea pietrei de temelie pentru ridicarea Bisericii, a fost oficiată de un sobor de preoţi sub protia părintelui Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Pimen Costea şi a părintelui Protoiereu al Protoieriei Oneşti, Ioan Bârgăoanu.
Ulterior a fost sfinţită şi clădirea Şcolii, dată în funcţiune după renovare, în acest an.
La acest eveniment au participat elevii Şcolii, minori şi tineri internaţi în Centrul Educativ Târgu Ocna, persoane private de libertate, susţinători şi invitaţi, alături de personalul celor două unităţi.
Proiectul a fost demarat în contextul declarării anului 2017 ca an omagial al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar biserica aceasta este unica din sistemul penitenciar construită în semn de omagiu adus memoriei mărturisitorilor din închisori ce au suferit pentru libertatea noastră.

Părintele diacon Silviu Butucaru, hirotonit preot slujitor la Parohia Sf Ioan

Hristos a inviat !
Marți, a treia zi de Paște, cu înalta binecuvântare a ÎNALTPREASFINȚITULUI  Ioachim având în vedere anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești, la inițiativa Părintelui Sorin Postelnicu, paroh al Parohiei Sfântul Ioan din Târgu Ocna, s-a Sfințit icoana hramului, a Sfântului Ioan Botezătorul, pictată în tehnica Mozaic.
Totodata bucuria a fost mare pentru că parohia a primit titlul de proprietate de la consiliul local prin bunăvoința domnului primar economist Ștefan Șilohi, inclusiv pentru Capela de la cimitirul acestei parohii.
Eveniment de astăzi, pascal se înscrie intr-o continuitate fireasca a binecuvântării primite prin înaltul nostru ierarh Ioachim care începând de ieri s-a gândit la tinerii si copiii din aceast oraș-stațiune Tg Ocna si a hirotonit preot slujitor pe Părintele Silviu Butucaru care până, acum a activat în așezământul social-filantropic al Parohiei Sfântul Gheorghe din Hârja.
Proiectul  filantropic pentru tineri ce se vrea demarat la Târgu Ocna se dorește un parteneriat intre consiliu local si primăria Tg Ocna si așezământul social filantropic de la Harja.
Înaltpreasfințitul  Ioachim a delegat pe Părintele Protoiereu Ioan Bârgăuanu să oficieze aceasta slujba și în cuvântul său de învățătura a amintit de importanța ascultării de ierarh ceea ce înseamnă in mod simbolic ascultare de biserică si de Hristos cel inviat. Hristos cel răstignit si inviat este sensul istoriei si țelul vieții noastre creștine. In cuvântul său Părintele paroh a mulțumit Inaltpreasfințitului Ioachim pentru dragostea pe care a arătat-o fata de păstoriții săi si de copii.
In încheiere Părintele Silviu a fost impresionat de prima liturghie și a mulțumit tuturor artizanilor acestui moment unic din viața sa, menționând că îi păstrează în inima și rugăciunile sale pe toți aceștia și le așează smerit miridele la Sfânta Proscomidie.
Totodata domnului primar i sa oferit o icoana iar credincioșilor pelerini câte un pachet cu hrana
http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on