Campanie de prevenire a delincvenței juvenile ,a abandonului școlar in randul tinerilor

Pe 13 iunie 2018, la Cinematograful Capitol din Onești, s-a desfășurat activitatea de final a ediției a -III – a a Campaniei de prevenire a delincvenței juvenile și a abandonului școlar având drept grup țintă tinerii din școlile gimnaziale și colegiile naționale și tehnice din Onești, Tg. Ocna și împrejurimi. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a binecuvântat acest proiect aflat în al treile an de desfășurare.

În acest an, ca urmare a parteneriatului activ pe care l-am purtat cu Administrația Națională a Penitenciarelor – Centrul Educativ Tg. Ocna și Scoala Gimnaziala Nr. 7 din Tg. Ocna prin cele două campanii intitulate sugestiv: Libertatea omului este partea divină din el – depinde de tine dacă vrei să o păstrezi şi Educaţia schimbă lumea este arma cu care putem învinge, s-au desfășurat 11 acțiuni, implicând peste 600 de elevi, interni ai Penitenciarului, directori de instituții de învățământ și cadre didactice.

Alături de Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu au participat la discuții Directorul Centrului Educativ Tg. Ocna – Comisar Șef de penitenciar Otilia Țîrțoacă, din partea Arhiepiscopiei Romanului și a Bacăului Părintele Consilier Eparhial Ciuche Eugen, Șeful Poliției Tg. Ocna – Comisar şef de poliţie Nastasiu Ion-Lucian, din partea I.P.J. Bacău – Direcția de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii
– Inspector principal de poliţie Năforniţă Irina – Oana, din partea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Bacău Comisar de poliţie Năforniţă Radu, psihologi ai Centului Educativ Tg. Ocna, Cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr. 7 Tg. Ocna, precum și peste 350 de elevi și cadre didactice din instituțiile de învățământ partenere în acest proiect.

Cu un asemenea impact, nu putem decât să ne dorim aprofundarea conștientizării în anul școlar 2018 – 2019 când vom lansa cea de-a IV-a ediție.

 

Comentarii

comments