Calendarul admiterii la liceu pentru anul şcolar 2020-2021

Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, noul calendar privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, în 27 mai vor fi afişate ofertele de şcolarizare, iar înscrierea la probele de aptitudini va avea loc între 2 şi 5 iunie. Completarea opţiunilor în fişele de înscriere se va face în perioada 2-6 iulie, iar repartizarea computerizată este programată în data de 10 iulie 2020.

Media de admitere, în baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu, se calculează ca medie ponderată între media generală la examenul de evaluare naţională (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).

În acelaşi timp, prin ordinul de ministru nr. 4.325/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 4.325/22.05.2020, a fost adoptat şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2020-2021. Potrivit acestui document, perioada de înscriere va începe în 29 iunie. Prima etapă a admiterii în învăţământul profesional de stat (înscriere – afişare rezultate) este programată în perioada 29 iunie – 10 iulie, iar a doua etapă (înscriere – afişare rezultate) între 22 şi 28 iulie, arată Ministerul Educaţiei.

Calendarul complet al admiterii în învățământul liceal de stat este disponibil AICI.

http://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?ad_type=video&client=ca-video-pub-4968145218643279&videoad_start_delay=0&description_url=http%3A%2F%2Fwww.google.com&max_ad_duration=40000&adtest=on